Luna octombrie se anunță una destul de bizară pentru Europa de Vest. Prognoza meteo arată temperaturi neobișnuit de ridicate pentru acestă perioadă, care o să fie însă acompaniate de precipitații. Mai mult, unele țări se vor confrunta și cu ceea ce se numește „ploaie de sânge”. Ce reprezintă fenomenul meteo ciudat și unde o să își facă apariția?
Dintre țările din Europa de Vest, Germania o să fie cea mai afectată de fenomene meteo bizare în finalul lunii octombrie. Se anunță temperaturi ridicate, dar și furtuni, ploi și chiar „ploi de sânge”. Zona Baden-Württemberg o să fie cea mai afectată și asta din cauza prafului din Sahara care o să migreze dinspre sud și care va ajunge în zilele următoare în Germania.
Așa cum spuneam, în următoarele zile, pe lângă norii denși și precipitațiile semnificative, asupra Germaniei se va abate un nor de praf din Sahara, care migrează dinspre zona de sud. Prezența acestui praf, suprapusă cu precipitațiile abundente care se anunță o să dea naștere la ceea ce se numește „ploaie de sânge”. Deși sună sinistru, acest fenomen nu este deloc unul periculos.
„Ploaia de sânge” este un fenomen care se produce de ani de zile în mai multe țări europene, printre care se numără Spania sau Germania și se datorează prafului care este suflat de vânt din zonele deșertice și care amestecat cu picăturile de apă dau naștere fenomenului bizar.
În prezent, în Germania, zona Baden-Württemberg se confruntă în prezent cu condiții meteorologice instabile din cauza curenților de aer cald care aduc praf saharian în regiune. Astfel, ziua de marți, 25 octombrie, o să aducă o situație meteo instabilă, în principal din cauza sistemelor succesive de joasă presiune atlantică, cu cer predominant noros și precipitații abundente. Foehnul cald aduce și praf din Sahara din sud, care poate duce la „ploaia de sânge”.
Însă, în ciudat acestor fenomene meteo, temperaturile rămân relativ blânde în Germania și neobișnuit de calde pentru această perioadă a anului. Miercuri, regiunea va continua să fie afectată de nori denși și de ploi larg răspândite, care vor cădea împreună cu praful din Sahara.
În ceea ce privește valorile termice, se vor înregistra temperaturi cuprinse între 10 și 17 grade. Fapt ce înseamnă că vremea o să rămână una umedă și înnorată, dar va fi relativ blândă. Finalul de săptămână o să aducă vreme neobișnuit de caldă, însă rămâne în vigoare și instabilitatea atmosferică.
(VEZI ȘI: CÂT MAI DUREAZĂ „VARA DIN OCTOMBRIE”. ANUNȚUL DE ULTIMĂ ORĂ FĂCUT DE METEOROLOGII ROMÂNI)